Nelu Startan vs Joe Dassin

De mai mult timp ma gândeam să scriu despre această "coincidenţă", în care Nelu Stratan, a copiat melodia şi refrenul cu "zai zai zai", scrisă şi cântată încă de pe timpurile când el nu era în plan.
Piesa lui Nelu chiar îmi era simpatică, una din puţinele a căror refren îl mai fredonam şi eu din când în când, mai ales în momentele când eram zăizăit de toate şi de toţi. Şi am rămas tare cu gura căscată când absolut întâmplător am dat peste o emisiune matinala la TV5 Monde, un canal francez, unde toţi fericiţi băteau din palme şi cântau "zai Zai ZAi ZAI".
Atunci mi-am zis în gând "că-s prea rece şi nemilos şi că fac rău că nu ascult trăşul moldovenesc de la Stratan până la toţi uanabe-urile de lăutari de prin diferite orchestre de nunţi şi cumătrii. Uite la Stratan cum a ajuns să fie fredonat şi la o emisiune matinală care se difuzează în toată lumea francofonă!".
Însă entuziasmul a dispărut când la sfârşitul zai-zai-zai-zai-iului prezentatorul a anunţat ale cui sunt meritele pentru această piesă. Apoi le-am găsit pe ambele pe Youtube (le-am adăugat mai jos), le-am ascultat şi mi-am autoreconfirmat că da, fac bine că nu îmi tăbăcesc timpanul cu muzica neoriginală a unui interpret total neoriginal, care oricum mă zăi-zăia.

Zai zai zai zai cu Joe Dassin

Zai zai zai zai cu Nelu Stratan

Sunt doar eu unicul căruia nu-i place să facă "ce trebuie"?

"Trebuie să fac asta...", "dacă vreau ceva, trebuie să fac mai întâi altceva..." - toate sună desutl de cunoscut. Sunt nişte clişee de care ne lovim zilnic. În fiecare zi aflăm că trebuie să facem ceva.
Devin obositor uneori să fii obligat să faci ceva, doar pentru că trebuie. Şi toate în jurul nostru sunt construite anume astfel, ca să te facă să ai impresia că într-adevăr, trebuie.
Întrebarea mea este dacă, totuşi, trebuie cu adevărat să facem lucrurile care ne par că "trebuie"? N-am putea unori să excludem câte ceva din lista de lucruri care trebuie făcute? Ne-ar transforma asta în nişte superficiali, care fac doar ceea ce vor, şi evită să facă ceea ce trebuie?
Societatea noastră quatrumilionară, semiplecată la muncă peste hotare, pentru că trebuie, semirămasă acasă pentru că trebuie să aibă cetăţenie română ca să poate pleca şi ei nu o au (încă), este prinsă foarte puternic în dansul acestui "trebuie". Nu mai face nimeni deosebirea între "fac ceea ce vreau eu" şi "fac ceea ce vor alţii". La noi, "fac ceea ce vreau eu" se rezumă la foarte puţine lucruri, puţini îşi pot permite să-şi facă jocul cu propriile reguli de trai. Cei mai mulţi dintre noi au intrat în capcana lui "trebuie", capcana "fac ceea ce vor alţii".
Pe mine mă  oboseşte foarte repede monotonia şi mor tare repede când trebuie să fac lucruri care mie îmi trebuiesc mai puţin şi altora mai mult. Nu înseamnă că sunt un ignorant, pur şi simplu vreau să fac tot ce fac nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa vreau eu.
Închipuiţi-vă că într-o zi vă treziţi şi nu mai trebuie să faceţi nimic. Nu trebuie să vă duceţi nicăieri, nu trebuie să daţi nimînui explicaţii, nu trebuie să intraţi pe net dacă nu vreţi, nu sunteţi legat cu nimeni şi cu nimic prin nici o obligaţie. Vă sperie ideea? Eu n-am răbdare să ajung aşa zile :)
Nu mai vreau să fac nimic pentru că pur şi simplu trebuie, iar cel mai mult mă enervez când trebuie să fac ceva ce îmi mănâncă mult timp şi în rezultat tot nimic bun nu iese. Şi ştiu că pierd timpul, şi nu vreau să-l pierd, însă trebuie.
Aşadar, din cauza că urăsc cuvântul "trebuie", urăsc şi următoarele activităţi:
- Când ştiu că pot face ceva mai repede şi sunt oprit de alţii pentru că de obicei toţi fac asta altfel, şi eu trebuie să mă dau cu ei, să fac aşa cum trebuie, nu cum vreau eu. " - Dar e mai repede aşa!!!! - Ei şi ce!!!! Trebuie aşa şi nu invers cum vrei tu"... oaaa! mor
- Statul în rând. mă omoară să stau în rând şi să aştept ceva, orice. E cel mai umilitor exemplu de "trebuie". Ştii să pierzi timpul, simţi cu greu cum trece, şi, totuşi, trebuie.
- Trebuie să stu cu oameni care îmi pierd tiimpul şi care nu aduc nimic nou sau util în viaţa mea. Nu mă consider un ignorant, deloc. Dar oamenii plictisitori, care se supără dacă nu-i asculţi sau cei care n-au simţ la cât de mult timp îţi fură din viaţă şi pe care trebuie să îi rabzi/asculţi, îmi mănăncă secunde de viaţă.
Mai sunt şi alte "trebuinţe" care nu-mi plac, dar pe care le mai trec cu vederea.
Totuşi, un om liber, care în mod ideal ar face ce vrea el, trebuie să facă ceva? Mai urăşte cineva să facă lucrurile "pentru că aşa trebuie", sau m-am găsit eu primul şi unicul aici. Aştept păreri în comentarii :)

Mi-am dat azi juramântul, la Palatul Naţional, împreună cu încă alţi peste 400 de colegi de la medicină generală

A fost foarte solemn, frumos şi memorabil. Jurământul de azi a fost o sărbătoare pentru noi, studenţii, dar şi pentru părinţi şi profesori, care toţi şi-au pus umărul la crearea noastră ca specialişti.
Din păcate, însă, dincolo de entuziasmul care ne-a copleşit pe toţi, dincolo de pomposul jurământ pe care l-am strigat cu toţii sigur şi fără rezerve, ne aşteaptă totuşi un sistem defectuos, care funcţionează greu, medicii tineri din Moldova sunt întâmpinaţi în continuare de banale probleme ca salarii mici, condiţii proaste de muncă şi probleme de gestionare a resurselor.
Fiind, însă, o zi de sărbătoare, n-am să vorbesc despre lucruri triste, vreau doar să le evidenţiez pe cele frumoase. Şi ca să vă daţţi mai bine seama cum a fost de fapt azi, la Palatul Naţional, unde peste 700 de studenţi absolvenţi ai USMF "Nicolae Testemiţanu" şi-au dat jurământul lui Hippocrate, am făcut o panoramă pe care o puteţi vedea mai jos. Sunt încă sub influenţa impresiilor de azi, mă mai liniştesc puţin şi poate mai scriu câte ceva ;)

Ochii de iepuri şi vinerea asta

Uneori îmi vin în cap aşchii de amintiri din copilărie despre care n-am ştiut sau despre care am uitat cu desăvârşire. Şi se întâmplă spontan, îmi pot reaminti oameni, unele evenimente, chestii care acum nu au importanţă, dar care atunci mi s-au întipărit adânc în memorie. Una din aşchiile care mi-au răsărit în minte acum câteva zile şi care mă urmăreşte este o amintire veche de pe când eram destul de mic - eram pasionat de tot ceea ce ţinea de "cum funcţionează lucrurile" şi am avut, dintotdeauna şi nestăvilit, o curiozitate insistentă de a afla "ce se află înăuntru?" şi "cum lucrează?".
Curiozitatea asta mi-a distrus toate maşinuţele cu care ar fi trebuit sa ma joc cuminte, a distrus casetofoane, telefoane şi probabil că am intervenit mai prin toate aparatele electrocasnice din casă. Curiozitatea asta m-a făcut să citesc puţin mai multe decât semenii mei,, mai puţin curioşi şi m-a marcat. Amintirea despre care vorbeam la început este parte din şirul de accese de curiozitate de care sufeream şi include o perioadă din copilăria mea fragedă, când după ce un văr mai mare de-al meu a trecut pe la noi şi a tăiat un iepure, eu, din intenţii nobile şi în numele ştiinţei i-am colectat ochii şi i-am pus la păstrare în apă, în cele mai frumoase pahare ale mamei.

Vroiam să am un muzeu de organe şi cei doi ochi ar fi trebuit să fie primele mele exponate.
Din păcate, n-a mers - eu la ai mei 5-6 ani nu prea ştiam nimic despre conservarea ţesuturilor, iar tata avea nas destul de bun ca să-mi desconspire piesele de muzeu puse la păstrare discret, pe dulapuri.
Acum sunt altul.
3 ani în urmă am dat examenul la morfopatologie, unde am studiat pe organe conservate adevărate; nu erau de iepuri. Muzeele de anatomie le-am vizitat de nenumărate ori şi nu doar muzeele. Fascinaţia mea pentru acestea încet, încet se stinge. Locul muzeelor în mine îl ia altcineva - muzeul viu. Sunt absolut convins că nu voi găsi niciodată un muzeu mai enorm, mai complex şi mai impunător decât Omul.
Anume un astfel de muzeu căutam să întâlnesc, probabil, atunci când colecţionam ochi de iepuri, anume un astfel de muzeu am vrut să descopăr, unul în care să rămâi mut de uimire la ceea ce ascunde şi total neputincios să-l înţelegi pe deplin ca un întreg.
Vinerea de azi este o zi specială pentru mine şi toţi cei peste 300 de colegi ai mei din promoţia anului VI de la medicină, fiindcă a fost ultima zi de studiu şi ultima zi când am mai fost studenţi. Sunt şase ani de când am intrat pentru prima oară în aulele USMF şi toţi şase au trecut mai repede decât credeam eu că trece timpul în mod normal. Am înainte, însă, testul final - examenul de stat, şi sper să îl susţin cu bine. Am de repetat tot ceea ce am învăţat până acum şi nu e puţin, aşa că urmează o perioadă destul de încordată în viaţa mea. Însă oricâtă încordare n-aş simţi, ştiu că deja partea mai grea a trecut, a mai rămas doar un pas pentru a închide cercul.
Şi cel mai important e că am înţeles un lucru - nu voi mai construi alte muzee niciodată. Acum ştiu unde pot găsi cel mai extraordinar muzeu al naturii şi încet-încet încep să-i descopăr tainele. Baftă tuturor la examenele finale!

Ieri, deasupra Chişinăului

Stând cu ochii proptiţi în imensul albastru de ieri, cu irisul încordat şi pupila stresată că nu poate cuprinde deodată întreaga enormitate de cer care se deschidea deasupra mea, mi-am luat aparatul proaspăt reparat cu ambele mâini şi am făcut câteva foto cu ceea la ce-mi place mie să văd - avioane zburând. Şi, dintr-o dată, mi s-o trezit un dor de călătorii, de zboruri şi de nori spintecaţi şi lăsaţi în urmă cu viteza sunetului... Nu mai scriu nimic, doar pun un scurt colaj cu nişte secvenţe din ce s-a primit.
Felicitări tuturor celor ce se spetesc pentru moldovan dream, e 1 mai azi!

Top pe rafturile magazinelor - carnea de animale răcite!

Ce ne facem dacă ne răcesc orătăniile prin curte? Să presupunem neplăcutul incident când îţi răceşte vaca... Toate bune şi frumoase până într-o zi când descoperi cu stupoare că vaca nu mai dă lapte, rage într-una şi nu se mulge. Ce faci?
Răspunsul corect: O duci la Green Hills
Exact!
Cei de la GH au lansat acum o linie nouă de produse, semifabricate din animale şi orătănii răcite!
Sunt mai ieftine, fiindcă totuşi există riscul să iei gripă de la carnea animalului sau păsării, dar merită.
Ţin minte când eram mic cele mai ieftine din mezeluri erau "salamurile" (dacă pot fi numite astfel) din sânge - krovlaenka. Pensionarii făceau rânduri la magazin când se aducea krovleanka, boschetarii se băteau după ea, cânii vagabonzi dădeau fericiţi din coadă în jurul buticului plin cu krovleankă proaspătă
Ei bine, situaţia s-a schimbat. Acum carnea de animale răcite, plină de gripă şi muci va bate preţul la krovleankă.
Iată mai jos imagini făcute ieri-alaltăieri în GH, cu prea-obositul meu telefon, dar care şi-a făcut datoria şi a fotografiat ceea ce am vrut să vă arăt: carnea de animale răcite, în vânzare, pe rafturi... încercaţi-o, riscaţi... dacă faceţi gripă de vacă, să nu daţi vina pe mine ;)