M-am pornit săptămâna trecuta în Londra, un oraş despre care nu ştiu nimic la fel cum nimic din ceea ce s-a intâmplat în viaţa mea în ultimul timp nu ar fi vorbit despre faptul că aş avea de gând să mai adaug în cel mai apropiat timp vre-un post nou în acest blog. Totuşi, dragii şi infimii mei cititori, după cum corect indică retinele dumneavoastră, am decis să actualizez acest şir de articolaşe pe care le scriu aici din Paşte în Paşte. Aşadar, continui ideea cu care am pornit acest paragraf: m-am pornit în Londra. Şi am ajuns.
De ce am plecat?
Am plecat pentru că aşa s-au aranjat lucrurile în viaţa mea că am ajuns într-un punct când nu prea am bani şi am cam mult timp liber grămadă. Aşa că mi-am zis „când o să mă mai plimbu şi eu, dacă nu acum?” şi mi-am luat un bilet la avion. Un alt motiv pentru care m-am pornit pe insulă este şi faptul că mă apăsa cam tare chestia că am învăţat prea bine limba unei ţări pe care, iată, nu mi-am dat tare multe şanse până acum să o vizitez. Ei bine, am schimbat toate acestea şi acum mi-am făcut pe plac.
Cum am călătorit?
Călătoria a fost o amestecătură de nervi la autogara noastră din cauza unui autobuz amânat pentru 2 ore, un fund tăbăcit timp de o noapte dormită din mers şi genunchi amorţiţi din cauza scaunelor aceluiaşi autobuz, designerii căruia nu s-au gândit nici un minut la mine şi la înălţimea mea. Apoi o dimineaţă devreme în Bucureşti, un zbor foarte lin cu mult cer senin şi un loc la hublou de unde timp de trei ore m-am simţit stăpânul întregului continent. Aşadar, per total, am fost un călător fericit, judecând după câţi bani am dat pe o călătorie pentru care cetăţenii care nu doresc s-o ia mai pe ocolite ci direct de pe aeroportul Chişinău, trebuie să plătească dublu.
Ce am găsit în partea cealalată?
Londra m-a întâmpinat cu un soare ghiduş, ascuns printre nori, care nu-i dădeau voie să ridice temperatura peste douăzeci de grade, aşa că tatăl meu, un om care nu iubeşte aerul uscat şi extremele ar fi de acord să se mute aici chiar mâine dacă i-aş spune despre asta. După toată aşteptarea la vama aeroportului, după ce i-am băgat pe gât telefonului meu un sim făcut cadou de stewardesele avionului cu care am venit, după ce am afighit de cât de puţine lire am primit pentru un pumn de euro pe care i-am schimbat, am păşit încrezător peste pragul aeroportului şi iată-mă trăgând primul gât de aer din suflarea acestui oraş care s-a dovedit a fi total diferit de ceea ce mă aşteptam eu să găsesc acolo.
De ce?
Pentru că nici pe departe engleza pe care am învăţat-o eu în şcoli nu e engleza pe care o vorbesc englezii în stradă, pentru că totul e oraşul acesta e mai plin de oameni de culoare decât mă aşteptam eu că poate fi un oraş cu oameni reticenţi şi snobi aşa cum sunt cunoscuţi englezii că sunt. Probabil asta demonstrează că ei, sărmanii, au devenit atât de neputincioşi în faţa valului de imigranţi încât nu se mai vede nici urmă de snobism din ceea ce se spunea vreodată că le-ar fi caracteristic. Acest oraş, fascinant şi diferit de ceea cu ce am fost eu deprins să văd acasă, e atât de plin de viaţă şi de oameni vii, încât pe dată toate motivele despre care mă gândeam eu că m-au făcut să vin aici au de pălit în faţa acestui argument şi nu mai fac faţă şi faptul că am dat peste un loc unde cu adevărat se trăieşte intens mă face să nu-mi pară rău nicio secundă că am ales anume acest oraş pentru a mă bucura de vară şi timpul liber pe care-l am.
De ce am plecat?
Am plecat pentru că aşa s-au aranjat lucrurile în viaţa mea că am ajuns într-un punct când nu prea am bani şi am cam mult timp liber grămadă. Aşa că mi-am zis „când o să mă mai plimbu şi eu, dacă nu acum?” şi mi-am luat un bilet la avion. Un alt motiv pentru care m-am pornit pe insulă este şi faptul că mă apăsa cam tare chestia că am învăţat prea bine limba unei ţări pe care, iată, nu mi-am dat tare multe şanse până acum să o vizitez. Ei bine, am schimbat toate acestea şi acum mi-am făcut pe plac.
Cum am călătorit?
Călătoria a fost o amestecătură de nervi la autogara noastră din cauza unui autobuz amânat pentru 2 ore, un fund tăbăcit timp de o noapte dormită din mers şi genunchi amorţiţi din cauza scaunelor aceluiaşi autobuz, designerii căruia nu s-au gândit nici un minut la mine şi la înălţimea mea. Apoi o dimineaţă devreme în Bucureşti, un zbor foarte lin cu mult cer senin şi un loc la hublou de unde timp de trei ore m-am simţit stăpânul întregului continent. Aşadar, per total, am fost un călător fericit, judecând după câţi bani am dat pe o călătorie pentru care cetăţenii care nu doresc s-o ia mai pe ocolite ci direct de pe aeroportul Chişinău, trebuie să plătească dublu.
Ce am găsit în partea cealalată?
Londra m-a întâmpinat cu un soare ghiduş, ascuns printre nori, care nu-i dădeau voie să ridice temperatura peste douăzeci de grade, aşa că tatăl meu, un om care nu iubeşte aerul uscat şi extremele ar fi de acord să se mute aici chiar mâine dacă i-aş spune despre asta. După toată aşteptarea la vama aeroportului, după ce i-am băgat pe gât telefonului meu un sim făcut cadou de stewardesele avionului cu care am venit, după ce am afighit de cât de puţine lire am primit pentru un pumn de euro pe care i-am schimbat, am păşit încrezător peste pragul aeroportului şi iată-mă trăgând primul gât de aer din suflarea acestui oraş care s-a dovedit a fi total diferit de ceea ce mă aşteptam eu să găsesc acolo.
De ce?
Pentru că nici pe departe engleza pe care am învăţat-o eu în şcoli nu e engleza pe care o vorbesc englezii în stradă, pentru că totul e oraşul acesta e mai plin de oameni de culoare decât mă aşteptam eu că poate fi un oraş cu oameni reticenţi şi snobi aşa cum sunt cunoscuţi englezii că sunt. Probabil asta demonstrează că ei, sărmanii, au devenit atât de neputincioşi în faţa valului de imigranţi încât nu se mai vede nici urmă de snobism din ceea ce se spunea vreodată că le-ar fi caracteristic. Acest oraş, fascinant şi diferit de ceea cu ce am fost eu deprins să văd acasă, e atât de plin de viaţă şi de oameni vii, încât pe dată toate motivele despre care mă gândeam eu că m-au făcut să vin aici au de pălit în faţa acestui argument şi nu mai fac faţă şi faptul că am dat peste un loc unde cu adevărat se trăieşte intens mă face să nu-mi pară rău nicio secundă că am ales anume acest oraş pentru a mă bucura de vară şi timpul liber pe care-l am.
