Culiocelul galben din alimenatară şi piaţă - de ce nimeni nu pune întrebări?

De când mă ţin minte prin pieţele şi alimentarele noastre culiokul galben o fost şi o rămas o emblemă a shopping-ului. Nu dintotdeauna oamenii îşi aduceau cumpărăturile acasă în culiocel. Acum, însă, indiferent dacă cumperi cârnaţ, macaroane, sodă, crevetci, răsărită, goroh, chefir, jelatină, ridiche roşie, ridiche albă, ridiche de lună, sau orice altceva, culiocelul galben întotdeauna este cel care te ajută să-ţi duci produsele. Viaţa culiocelelor galbene, însă, nu se termină aici. O parte ajung să fie folosite ca săculeţ de gunoi, o parte devin gunoi, unii le spală şi se duc la magazin cu ele a doua sau a treia oară, până nu se rup, altele ajung să zboare de pe un trotuar pe altul până nu se îneacă prin vreo băltoacă sau canalizare pe undeva.

Unele alimentare dau culiocele galbene pedegeaba - cumperi ceva şi vânzătoare face pac! şi scoate de sub tejghea un culiocel galben gratis. Dar aşa lux nu vezi peste tot. De regulă eşti întrebat dacă "doriţi un culiok sau nu?". Dacă zici "da", tre să fii pregătit să mai laşi 50 de bani în plus. Puţini sunt cei care azi îndrăznesc să zică "nu, mulţumesc, am un culioc cu mine", majoritatea cer un culiocel nou, gălbui şi neted. Biznes.
Culiocul galben cu negru a devenit simbolul moldoveanului modern, moldoveanul care cumpără. În piaţa centrală din Chişinău, ca şi alte pieţe, culiocul galben flutură maiestos alături de culiocul violet, mai mare, şi culiokul negru cu calendar, care ambele costă un leu. Vânzătoarele înainte să îţi vândă cartofi, morcovi, clementine, orice, îmbală un deget şi rup cu mâna dreaptă un culiocel în care încep iute a îndesa produsele. Azi am să scriu doar despre culiocelul galben, nu şi despre cele de alte culori, pentru că anume originea lui mă frământă de ani buni. De unde apar aceste culioce galbene, cine le produce şi de ce pe ele de ani de zile scrie acelaşi text în engleză, pe care cu siguranţă puţini îl înţeleg şi nimeni nu ridică nicărieri întrebarea: "ce scrie pe culiok?".
De ce o naţiune întreagă foloseşte culioace galbene cu un mesaj pe care nu îl înţelege? Nu-i asta oare înfricoşător? Bun, eu înţeleg engleza şi ştiu ce scrie, dar din rândurile miilor dintre cei care nu o înţeleg, n-am auzit niciodată vre-o indignare de genul "de ce e pe culioacele galbene un mesaj pe care nu-l înţelegem? ce scrie pe culiocul ista? da poate scrie vre-o prostie? da poate îi vreo tehnică masonică de spălare de creeri?". Nimeni nimic niciodată.

Cheia
Pe omniprezentul culiocel galben scrie aşa: "Sainsbury's - where good food costs less" pe-o parte, iar pe alta: "Low prices week after week". În traducere asta ar însemna: "Sainsbury's - unde mâncarea bună costă puţin" şi "Preţuri mici în fiecare săptămână". Aceasta este descifrarea measajului de pe culiocel. Se pare că (spre fericirea poporului moldav) culiocelul are un mesaj inofensiv. Nu e nimic terorist sau masonic în el. Sainsbury's este o reţea de supermarket-uri engleze, iar culiocelul, se pare, este un culiocel care se dădea gratis în aceste supermarkete în Anglia. Doar că acum, de ani buni, Sainsbury's nu mai dă produsele în astfel de culioace galbene, ci în alt fel de culioace - oranj. Totuşi, la noi ele încă există, şi nu doar că există, dar se şi vând. E un biznes la fel ca şi cel cu haine second hand probabil: în Europa hainele care se dau la gunoi sunt vândute în md la preţuri deloc mici. Culiocelele noastre galbene sunt probabil un stoc enorm de culiocele nefolosite de reţeaua asta de supermarkete care a decis să schimbe design-ul culioacelor lor şi o zis: "na-vă vouă culioacele iestea pedegeaba, că noi amu avem de alt fel şi totuna le aruncăm". Iar noi, ca nişte sărăntoci ce suntem, am luat banalul culioc galben drept un culioc adevărat, când de fapt, acesta se pare că este un culioc din gunoiştea unui supermarket.
Ce mă pune pe gânduri este că acum Sainsbury's foloseşte culioace oranj, culiocele galbene probabil nu se mai produc, deci undeva în vre-un sklad, numărul lor este limitat. Până la urmă se vor termina, şi atunci ce facem noi? Din a cui gunoişte ni se vor aduce data viitoare culioace? Ce culoare vor avea şi ce va fi scris pe ele? Este culiocul galben un simbol al capacităţii de cumpărare moldave sau un amar motiv să credem că încă suntem o ieftineală de popor a cărui oameni îşi vând unul altuia culioace pe care alte popoare le-o dat la gunoi cu 10 ani în urmă?

Englezificarea

M-am pornit săptămâna trecuta în Londra, un oraş despre care nu ştiu nimic la fel cum nimic din ceea ce s-a intâmplat în viaţa mea în ultimul timp nu ar fi vorbit despre faptul că aş avea de gând să mai adaug în cel mai apropiat timp vre-un post nou în acest blog. Totuşi, dragii şi infimii mei cititori, după cum corect indică retinele dumneavoastră, am decis să actualizez acest şir de articolaşe pe care le scriu aici din Paşte în Paşte. Aşadar, continui ideea cu care am pornit acest paragraf: m-am pornit în Londra. Şi am ajuns.

De ce am plecat?
Am plecat pentru că aşa s-au aranjat lucrurile în viaţa mea că am ajuns într-un punct când nu prea am bani şi am cam mult timp liber grămadă. Aşa că mi-am zis „când o să mă mai plimbu şi eu, dacă nu acum?” şi mi-am luat un bilet la avion. Un alt motiv pentru care m-am pornit pe insulă este şi faptul că mă apăsa cam tare chestia că am învăţat prea bine limba unei ţări pe care, iată, nu mi-am dat tare multe şanse până acum să o vizitez. Ei bine, am schimbat toate acestea şi acum mi-am făcut pe plac.

Cum am călătorit?
Călătoria a fost o amestecătură de nervi la autogara noastră din cauza unui autobuz amânat pentru 2 ore, un fund tăbăcit timp de o noapte dormită din mers şi genunchi amorţiţi din cauza scaunelor aceluiaşi autobuz, designerii căruia nu s-au gândit nici un minut la mine şi la înălţimea mea. Apoi o dimineaţă devreme în Bucureşti, un zbor foarte lin cu mult cer senin şi un loc la hublou de unde timp de trei ore m-am simţit stăpânul întregului continent. Aşadar, per total, am fost un călător fericit, judecând după câţi bani am dat pe o călătorie pentru care cetăţenii care nu doresc s-o ia mai pe ocolite ci direct de pe aeroportul Chişinău, trebuie să plătească dublu.

Ce am găsit în partea cealalată?
Londra m-a întâmpinat cu un soare ghiduş, ascuns printre nori, care nu-i dădeau voie să ridice temperatura peste douăzeci de grade, aşa că tatăl meu, un om care nu iubeşte aerul uscat şi extremele ar fi de acord să se mute aici chiar mâine dacă i-aş spune despre asta. După toată aşteptarea la vama aeroportului, după ce i-am băgat pe gât telefonului meu un sim făcut cadou de stewardesele avionului cu care am venit, după ce am afighit de cât de puţine lire am primit pentru un pumn de euro pe care i-am schimbat, am păşit încrezător peste pragul aeroportului şi iată-mă trăgând primul gât de aer din suflarea acestui oraş care s-a dovedit a fi total diferit de ceea ce mă aşteptam eu să găsesc acolo.

De ce?
Pentru că nici pe departe engleza pe care am învăţat-o eu în şcoli nu e engleza pe care o vorbesc englezii în stradă, pentru că totul e oraşul acesta e mai plin de oameni de culoare decât mă aşteptam eu că poate fi un oraş cu oameni reticenţi şi snobi aşa cum sunt cunoscuţi englezii că sunt. Probabil asta demonstrează că ei, sărmanii, au devenit atât de neputincioşi în faţa valului de imigranţi încât nu se mai vede nici urmă de snobism din ceea ce se spunea vreodată că le-ar fi caracteristic. Acest oraş, fascinant şi diferit de ceea cu ce am fost eu deprins să văd acasă, e atât de plin de viaţă şi de oameni vii, încât pe dată toate motivele despre care mă gândeam eu că m-au făcut să vin aici au de pălit în faţa acestui argument şi nu mai fac faţă şi faptul că am dat peste un loc unde cu adevărat se trăieşte intens mă face să nu-mi pară rău nicio secundă că am ales anume acest oraş pentru a mă bucura de vară şi timpul liber pe care-l am.