sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Farmecul animaţiei de care am uitat de ceva timp



Aseară am mers la un film de animaţie proiectat la cinema „Odeon” în cadrul festivalului de animaţie Animest ediţia 2012, un film animat în regia lui Hayao Miyazaki. Filmul a fost o alegere interesantă chiar şi pentru mine, care nu sunt un fan al filmelor anime japoneze. Povestea filmului a reuşit să mă ţină atent la ecran, uneori cred că s-a făcut abuz de suprarealism şi totul pare prea ieşit din comun pentru a fi credibil (poate doar pentru mine), dar aşa cum avem de-a face cu o poveste, nimic nu poate fi pus la îndoială şi totul poate fi adevărat.

Filmul (Howl's Moving Castle) este foarte bine făcut, întreaga poveste decurge suficient de încet şi ai timp să înţelegi ce se întâmplă de fapt, abundă în imagini frumos realizate şi totul creează o feerie specifică filmelor anime. Am plecat din sală cu acea senzaţie de „ce bine ar fi dacă realitatea noastră ar fi ca un film anime”. 

Când eram mic, îmi doream foarte mult să ajung pictor pentru desenele animate. Am crescut într-o constantă penurie de filme animate, niciodată nu mă săturam de ele şi erau zile triste când nu prindeam vre-un film cu desene animate la televizor sau acestea erau în reluare. De acolo probabil a şi mi-a pornit dorinţa de a fi unul dintre acei „vrăjitori” care dau viaţă personajelor din desenele animate. Am sacrificat chiar şi un proiector cu diapozitive de-al mamei pe care am vrut să-l transform într-un proiector al viitoarelor mele filme animate pentru toţi copiii de pe strada mea. Visul meu: să-i invit pe toţi într-o zi la un desen animat rulat pe un perete la mine acasă. 

Animatorii de azi sunt însă cei care au reuşit să menţină vie această pasiune pentru poveşti şi personaje de animaţie. Acum, când îmi aduc aminte la ce visam, îmi dau seama cât de naiv eram şi cât de simple mi se păreau lucrurile. Filmul de ieri mi-a reamintit ce mare e diferenţa între mine copil şi eu acum. M-am transformat în cineva care nu mai crede în poveşti, prea pragmatic şi cu mai puţine vise. Unii spun că desenele animate sunt doar pentru copii, însă eu simt că nu e adevărat: ele ne pot ajuta să nu uităm să visăm, să ne lăsăm imaginaţia să zboare şi să transmită mesaje pe care filmele n-ar putea-o face niciodată. Animaţia ne reaminteşte că am fost cu toţii copii şi nu e nimic rău în a visa cu ochii deschişi, spre ecran.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu